Emitere factură pentru dosar cu sumă fixă

Poți emite facturi fiscale pentru pentru toate tipurile de dosare: cu rată orară, sumă fixă, abonament lunar sau pentru proformele și cheltuielile din dosare. Poate fi emisă o singură factură fiscală care să conțină mai multe tipuri de dosare, proforme, cheltuieli și discount. Emiterea facturilor fiscale poate fi făcută doar de administratorii contului DESKLOGS.com.

Află care sunt pașii pentru a emite o factură fiscală pentru un dosar cu sumă fixă.

Accesează pagina „Facturi”

Pentru a începe procesul de facturare, apasă butonul principal de meniu cu trei linii orizontale din partea stânga-sus a interfeței DESKLOGS.com și fă click pe „Finanțe”, apoi pe „Facturi”.

Folosește meniul „+” plus

În pagina „Facturi” apeși butonul „+” plus, apoi  faci click pe „Emite factură”.

Pagina de facturare

​Pagina pentru emiterea facturilor este compusă din mai multe zone.

În prima zonă, aflată în partea de sus a paginii, alegi clientul, tipul dosarului, dosarul și fluxul sau fluxurile pe care urmează să le adaugi în factură. Asupra acestora poți să faci setările care te interesează folosind funcționalitatea „Mai multe opțiuni” și să adaugi detalii suplimentare.

Folosind butonul „Adaugă rând”, fluxul sau fluxurile selectate sunt adăugate în zona gri a paginii, zona de previzualizare a facturii.

În zona de jos a paginii există două butoane. „Detalii facturare” te ajută să faci setări suplimentare pentru factura ce va fi emisă, iar „Facturează” te ajută să emiți factura.

Selectează clientul

Fă click în câmpul „Client” și selectează numele acestuia din lista care se deschide sau scrie numele acestuia în interiorul câmpului, pentru a-l găsi mai ușor. În cazul în care clientul are și un alias, acesta este afișat înaintea denumirii complete, care este afișată între paranteze.

Selectează „Dosar sumă fixă”

Selecția „Dosar sumă fixă” îți permite să alegi doar dintre dosarele cu sumă fixă pe care le are clientul. După ce faci click pe „Dosar sumă fixă”, sub text apare o linie colorată.

Selectează dosarul cu sumă fixă

Fă click în câmpul „Dosar” și selectează-l din lista care se deschide pe cel care te interesează. Totodată, poți introduce parțial sau complet numele dosarului, pentru a-l căuta.

Analizează comentariile

În cazul în care există note adăugate de utilizatori în legătură cu facturarea, în pagina de emitere a facturii este afișat un triunghi portocaliu însoțit de textul „Atenție la comentariile existente”.

Pentru a vedea notele adăugate, faci click pe textul „Atenție la comentariile existente”.

În pagina popup care se deschide vezi informațiile adăugate de utilizatori, apoi apeși „Renunță” pentru a închide fereastra.

Selectează fluxul

După ce selectezi dosarul cu sumă fixă pentru care vrei să emiți o factură, sub numele dosarului sunt afișate fluxurile create în cadrul acestuia, inclusiv fluxurile pentru care au fost emise proforme. Poți să emiți factură pentru fluxurile care au statusul „Așteaptă facturare”.

În continuare, trebuie să selectezi fluxul pe care vrei să-l facturezi. Pentru a face asta, fă click în cerculețul din dreptul fluxului care te interesează. În caz că ai ales ca în dosar să fie calculate și depășiri, în dreptul valorii rândului este afișat un triunghi portocaliu de avertizare. Dacă poziționezi mouse-ul deasupra triunghiului, vezi detalii despre depășirile calculate.

Poți adăuga mai multe fluxuri în aceeași proformă, dacă selectezi și adaugi câte un rând separat pentru fiecare flux pe care vrei să îl facturezi.

Fluxuri pentru care au fost emise proforme

Dacă există fluxuri pentru care au fost emise proforme, acestea sunt afișate în lista de fluxuri. Fluxurile proformate nu pot fi adăugate ca rând în factură, dar pot fi facturate separat folosind meniul de acțiuni cu trei puncte din dreptul acestora, selectând „Emite factură”.

Dacă există loguri neprocesate sau fluxuri neaprobate, poți să faci click pe butonul de acțiuni cu trei puncte din dreptul fiecărui caz în parte și poți crea, aproba sau anula un flux.

Fă click aici și află detalii despre fluxurile de facturare.

Adaugă o descriere pentru rând

Fă click în câmpul „Descriere rând” și introdu un nou text sau folosește textul precompletat. Acest text va fi afișat în factura fiscală.

Adaugă o descriere pentru depășiri

În cazul în care fluxul pe care îl adaugi ca rând conține depășiri, poți adăuga un text explicativ, Fă click în câmpul „Descriere depășiri” și introdu un nou text sau folosește textul precompletat. Acest text va fi afișat în factura fiscală.

Folosește suma calculată automat

În partea dreaptă a câmpului „Sumă” există un sumar în legătură cu suma totală stabilită pentru dosar, suma facturată anterior, valoarea proformelor nefacturate și restul de facturat până la suma stabilită în dosar.

Astfel, îți faci o idee despre valoarea pe care poți să o introduci în câmpul „Sumă”. Poți să folosești suma calculată automat pentru flux, suma rămasă de facturat sau o altă sumă pe care o stabilești, chiar dacă depășește suma totală stabilită pentru dosar. Apoi, selectezi cota TVA care se va aplica asupra sumei.

Adaugă o sumă personalizată

Câmpul „Sumă” poate fi completat cu o altă valoare decât cea calculată automat. După ce introduci suma personalizată, selectezi cota TVA.

Folosește „Mai multe opțiuni” înainte de a adăuga rândul

Fă click pe „Mai multe opțiuni”. În fereastra popup care se deschide poți selecta un curs de schimb personalizat pentru rândul ce urmează să fie adăugat în factură, dacă este cazul. Altfel, va fi folosit cursul de schimb oficial al BNR din ziua facturării. Cursul de schimb se folosește dacă moneda dosarului este diferită de moneda în care emiți factura, pe care o selectezi folosind butonul „Detalii factură” din partea de jos a paginii. Apoi, bifezi căsuțele cu informațiile care vrei să apară în factură legate de rândul pe care îl adaugi.

După ce faci toate setările necesare, apeși „Salvează modificările”.

Adaugă rândul în factură

După ce te asiguri să ai făcut toate setările necesare, apasă butonul „Adaugă rând” din panoul principal al paginii de facturare. Fluxul selectat dispare din panoul principal și este adăugat ca rând în factură în zona de previzualizare.

Rândul adăugat are valoarea calculată automat a fluxului sau valoarea adăugată de tine. În cazul în care în dosar se calculează depășiri, rândul adăugat conține valoarea rămasă de facturat, la care se adaugă valoarea depășirilor. În cazul în care facturezi peste valoarea sumei stabilită pentru dosar, rândul va afișa valoarea depășirilor.

Șterge rândul adăugat, dacă este cazul

Dacă te răzgândești în privința unui rând adăugat și vrei să-l ștergi din factură, apasă butonul de acțiuni cu trei puncte din dreptul acestuia și selectează „Șterge”. Rândul dispare din zona de previzualizare, iar conținutul acestuia este adăugat înapoi în partea de selecție.

Detalii factură

După ce rândul este adăugat, fă click pe butonul „Detalii factură” aflat în partea de jos a paginii. În fereastra care se deschide, poți modifica toate câmpurile subliniate cu gri. Poți selecta o dată de emitere, diferită de ziua curentă sau poți schimba seria facturii și poți alege numărul de zile până la scadență. Alegi o valută principală a facturii, care poate fi diferită de cea a dosarului și poți alege și o valută secundară care va fi afișată în factură. În câmpul „Curs de schimb”, poți alege un curs preferențial pentru valuta secundară folosită sau poți folosi cursul oficial al BNR din ziua respectivă, dacă este cazul.

După ce ai făcut toate setările necesare, apeși „Salvează modificările”.

Previzualizează și emite factura

După ce faci toate setările pentru rândul adăugat în factură, în zona de previzualizare vezi toate informațiile și sumele ce vor fi afișate în factură.

În acest moment, poți să facturezi rândul adăugat sau poți să mai adaugi și alte rânduri cu fluxuri de facturare, proforme, cheltuieli sau chiar discount pentru clientul respectiv.

Pentru a face asta, revii în panoul principal al paginii de facturare și selectezi „DE PRESTAȚII”, „DIN PROFORME”, „DOSAR SUMĂ FIXĂ”, „ABONAMENT”, „DE CHELTUIELI” sau „DIVERSE” și urmezi pașii asemănători celor din acest tutorial.

Dacă toate rândurile sunt adăugate și toate setările pentru facturare sunt făcute, apasă butonul „Facturează” din partea de jos a paginii.

Descarcă factura

În pagina popup care se deschide, alegi dacă descarci sau nu factura în format pdf, apoi apeși „Facturează”.

Vizualizează factura

Aplicația DESKLOGS.com exportă facturile în format pdf. După ce sunt descărcate, facturile pot fi trimise clientului prin poștă sau prin e-mail.

Accesează acum contul tău DESKLOGS.com!

 

Creează acum un cont DESKLOGS.com!

 

On this website we use first or third-party tools that store small files on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly, to generate navigation usage reports and to suitable advertise our services/products. We can directly use technical cookies, but you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies. Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience.