Adăugare dosar abonament
Dosarele cu abonament permit facturarea lunară într-o zi aleasă. Folosește acest tip de dosar dacă prestezi lunar servicii pentru un client. Primești o notificare în ziua aleasă pentru facturare, astfel nu uiți să emiți facturile în timp util.
Accesează pagina „Proiecte și dosare”
Fă click pe butonul de meniu, apoi selectează „Proiecte și dosare”.

Fă click pe „Adaugă proiect”
Butonul se află în pagina „Proiecte și dosare”.

Fă click în panoul „Dosar abonament”
Panoul se află în secțiunea Juridic”. În acest caz, dosarul cu abonament lunar este destinat domeniului juridic.

Adaugă numele dosarului
Numele este afișat în facturile emise pentru client și în fereastra pentru adăugarea pontajelor.

Selectează clientul
Folosește câmpul de căutare și selectează clientul pentru care adaugi dosarul.

Selectează contractul
Folosește câmpul de căutare și selectează contractul sub care adaugi dosarul.

Alege tipul dosarului
Dacă selectezi „Dosar de litigiu” poți sincroniza dosarul din DESKLOGS.com cu sistemul ECRIS. Momentan pot fi sincronizate dosarele aflate în instanțele din România. Click aici pentru detalii.

Adaugă ziua facturării lunare
În ziua aleasă primești un e-mail prin care ești informat că dosarul poate fi facturat.

Adaugă valoarea abonamentului și valuta
Adaugă suma lunară de facturat convenită cu clientul și selectează valuta în care este exprimată. Vei putea factura suma, chiar dacă există sau nu pontaje în cadrul dosarului. La atingerea sumei, primești un e-mail de informare.

Adaugă numărul de ore incluse
La atingerea valorii setate primești un e-mail de informare.

Adaugă depășiri
Dacă este cazul, poți seta ca aplicația să calculeze depășiri care se vor adăuga la suma setată inițial. Depășirile sunt afișate în facturile fiscale.

Adaugă un responsabil
Responsabilul supervizează activitatea din dosar și analizează și aprobă fluxurile de facturare, atunci când un administrator îi cere.

Setează drepturile responsabilului
Alege dacă responsabilul selectat are sau nu acces la detalii financiare despre dosar.

Fă click pe „Adaugă dosarul”
Butonul se află în partea de jos a paginii.

Introducere
Login
Creează cont
Tutoriale